LISTA celor mai înspăimântătoare CINCI LOCURI de pe Pământ

LISTA celor mai înspăimântătoare CINCI LOCURI de pe Pământ
Publicat: 16/02/2015, 15:31

Riddle House, Florida

Riddle House din Palm Beach County, Florida, a fost cândva casă funerală. Locuința în stil victorian a fost demontată și reconstruită în Yesteryear Village din sudul Floridei. În anii 1920, casa a fost deținută de un om pe nume Karl Riddle, scrie listverse.com. Joseph, unul dintre foștii angajați ai lui Riddle, s-a spânzurat în podul acestei case. Dintr-un motiv necunoscut, Joseph ura bărbații și fantoma lui îi ataca pe cei care urcau în pod. Cu timpul, bărbaților li s-a interzis accesul în pod. Se spune că și alte locuri din casă ar fi bântuite, deoarece obiectele de mobilier se mișcă de la sine.

The Ridges

Athens Lunatic Asylum a fost redenumit The Ridges, după ce statul Ohio a cumpărat proprietatea. În acest spital psihiatric s-au realizat numeroase lobotomii și deseori, medicii spuneau că „masturbarea și epilepsia” sunt cauzele nebuniei pacienților. Athens, Ohio, este al 13-lea cel mai bântuit loc din lume, potrivit Societății Britanice de Cercetare Fizică. Universitatea alăturată este, de asemenea, un perimetru considerat ca fiind bântuit. Un temut violator, Billy Milligan, a fost internat în spitalul de nebuni. Cea mai cunoscută poveste este însă cea a unei femei în vârstă de 54 de ani, care a fugit din spital și a lipsit timp de șase săptămâni. Pacienta a fost găsită moartă într-un salon abandonat. Potrivit polițiștilor, femeia și-ar fi strâns hainele într-un loc și s-ar fi întins pe betonul rece, unde a și murit. Din cauza descompunerii și expunerii la soare a cadavrului, acesta a lăsat o urmă permanentă pe o podea, vizibilă și astăzi. Totodată, se spune că fantoma ei bântuie locul respectiv.

Humberstone și LaNoria

Aceste două orașe miniere abandonate din Chile au apărut într-un episod din seria SyFy Channel, Destination Truth. În 1872, un oraș a fost înființat ca o mină de salpetru și afacerea s-a dezvoltat rapid. Totuși, după câteva crize financiare (inclusiv Marele Crah), afacerile au scăzut și s-au prăbușit complet în 1958. Astfel, orașul Humberstone și cele din jur au fost abandonate în 1960. Se spune că morții din cimitirul LaNoria bântuie noaptea prin Humberstone. Orașele sunt atât de înspăimântătoare, încât locuitorii din vecinătate refuză să le mai traverseze. Cimitirul LaNoria conține morminte deschise, în care pot fi văzute cadavrele.

Leap Castle

Castelul irlandez are o reputație greu de egalat, în materie de fenomene paranormale. Acesta a fost ridicat în secolul XV de clanul O”Bannons, dar a intrat apoi în posesia clanului conducător O”Carroll. După moartea liderului Mulrooney O”Carroll, a apărut o rivalitate puternică între doi frați, care se luptau pentru control. Unul dintre ei, preot fiind, a fost ucis în propria biserică, în fața familiei, de către fratele său. Capela a fost denumită „Capela Însângerată” și mulți oameni au fost ținuți prizonieri sau au fost executați în interiorul ei. Potrivit celor care studiază fenomenele paranormale, castelul este bântuit de numeroase spirite, dar și de o bestie pe nume Elemental, ce miroase „a carne putredă și sulf”. În timpul renovării castelului, muncitorii au descoperit un așa numit „oubliette” cu țepușe, un loc în care prizonierii erau aruncați și lăsați să moară. Muncitorii au scos din beciul groazei trei roabe de rămășițe umane.

Catacombele din Paris

Cei care explorează Catacombele din Paris riscă să plătească amenzi usturătoare. Minele sunt nesigure, nepăzite și de-a dreptul terifiante. Potrivit legendelor, adâncurile Parisului sunt populate cu fantomele unor culte străvechi și creaturi stranii. Tunelurile se întind pe o suprafață de 600 km și o mare parte a traseului nu apare pe nicio hartă. Mii de oase umane au fost înghesuite în catacombe, din cauza supraaglomerării cimitirelor din Paris. Pereții sunt pictați cu scene ciudate, iar claustrofobii sunt rugați să rămână acasă. Pentru a explora catacombele, temerarii se înarmează cu o lanternă, baterii de rezervă, apă plată, un prieten și își spun rugăciunea. Se spune că au nevoie de tot ajutorul din lume, pentru a ieși teferi la suprafață.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”